e despre ignoranta
si despre drepturi.
e despre lipsa de integritate,
e despre excesul de zel,
despre ratiunea subiectiva si despre sentimentul obiectiv.
e despre multipla personalitate si zambetul drept.
e despre nepasare
si despre prea multa nepasare.
e despre responsabilitate.
e despre principii.
despre teluri si cum acestea ne sunt luate din fata ochilor.
e despre spatiul vital.
e despre ce e public si ce e personal.
despre cum sunt incalcate.
despre cum nu putem exprima realitatea.
sau cum nu stim care e realitatea.
e despre vinovatie.
despre cum o aruncam asupra altora.
e despre ceea ce vedem
sau ceea ce credem.
e despre limite.
despre linistea dintre cuvinte si zgomotul dinauntrul lor.
sau despre zgomotul dintre cuvinte si linistea dinauntrul lor.
e despre confuzie.
e despre nesiguranta.
sau despre naivitate
e despre vise
si visuri
despre ratiune si simtire.
e despre oameni
sau nu.

it was december

Si cateodata renunti la lucruri..la idei, la persoane..la momente care stii ca n-o sa ne mai intoarca niciodata. Renunti pentru alte lucururi, idei, momente..mai bune sau mai rele, asta nu prea conteaza. Important e ca deja ai renuntat la ce era inainte totul. Si nu stii cum ar fi fost, nu stii ce ai ratat, nu stii de ce ai fost scutit. Nu stii daca a meritat, nu ai certitudinea unui final fericit. Te avanti in nestire cu pasi orbi si multa speranta. Sa speram ca e de ajuns. Si ce se intampla daca nu e de ajuns? Cine te asigura ca merita? Ca n-o sa te gandesti cu regret la momentul cand ai inchis usa din exterior? Cine te asigura ca mergi spre destinatie si nu spre sfarsit? Nu stii...si probabil ca nu o sa o stii decat atunci cand e prea tarziu. Cand deja ori ai pierdut ori ai castigat totul. Cine e nebun sa riste atat? Cine e atat de nebun incat sa-si agate sufletul deasupra prapastiei de un fir de speranta? Sa-si arunce credinta in vant si optimismul in mare... sa creada ca lumea e pentru toti si raiul suntem noi... cine e atat de naiv?
Si intorci capul si deschizi din nou cartea.....
mai e mult pana departe?

ciudad de los angeles

Nu poti sa spui ca stii ce inseamna degradare sociala pana nu mergi (vii) in Rahova o data. Iar experienta nu e "adevarata" decat daca iei un 226, un 139, un numar cu greutate. Transportul in comun si Rahova sunt 2 lucruri care nu ar fi trebuit sa se intalneasca niciodata. Perspectiva e dureroasa. In statie situatia e diferita in functie de momentul zile. Dimineata, plin de femei varstnice (mi-au mai trecut nervii si sunt o diplomata eu in esenta mea) care merg in fiecare dimineata, dumnezeu stie unde, dumnezeu stie de ce, dar ele merg zi de zi, saptamana de sapatamana, cu toatele cu autobuzul. E gratis, asa ca ne plimbam rahova-romana, romana-rahova. La amiaz situatia se nuanteaza atat vizual cat si olfactiv spre salarizati ai uzinelor republicii noastre populare. N-as avea nimic cu saracii oameni care muncesc daca nu ar fi animale! Stau pe marginea bordurii ca nu cumva sa treaca autobuzul si sa nu-i vada. Nu asteapta sa coboare toata lumea si ii vezi: se imping,se freaca de tine chiar si cand e loc in autobuz, iti respira in ceafa un aer obosit si iti infig burtile in spate, dau cu coatele, isi fac loc pt propriul corp si tin geanta strans lipita de el, se uita suspect in tot autobuzul si fug..insist...FUG sa ocupe un loc bun. In situatiile cele mai bune chiar isi arunca geanta pe vreun scaun sa nu-l ocupe cineva pana ajunge si sotul/copilul/sora/cumnata/nasa in minunatul autovehicul.Asta se numeste rezervare ratb. Doar cei norocosi au parte de ea. Ei sunt Alesii.

Buuuuun, ne-am urcat in autobuz. Dupa vreo 45 de min de caldura si un sofer ilegal de idiot, ajungi in rahova. Nu trebuie sa-ti zic unde sa cobori, o sa stii si singur. De aici lucrurile se complica putin si perspectiva devine cam trista. Prost gust, golanime,mitocanie, "ce faci papuse, te fac o tura?", "avem branza proaspata", "De la nicolae guta pentru toata familia fara numar, fara numar, fara numar". Nu exista bun simt sau buna credinta. De respect nici nu indraznesc sa vorbesc. E cea mai intensiva forma de degradare umana. Femeile sunt tratata ca niste c****e si nu pare sa le deranjeze statutul. Daca nu le consideri, te asigura ele ca asa e. Barbatii sunt undeva in epoca preistorica d.p.d.v comportamental si psihic, cu mici adaosuri de aur, sclipici si telefoane cu muzica pe dansele. Au atitutine smechera si iti demonstreaza ca sunt niste porci notorii. Copii isi rateaza viata inca de dinainte sa constientizeze ca au una. La 7 ani fumeaza, beau si grohaie ca niste maimute in plin sezon de braconaj. Nu au viitor, nu stiu ce e acela viitor si nici nu vor unul.

E imposibil ca aici sa existe valori morale, sentimente, ratiune. E impsibil sa nu ti se degradeze sufletul aici. Se exfoliaza pana nu mai ramane nici macar o farama de simtire. Se zgarie la fiecare imbranceala, se crapa la fiecare comentariu cu tenta pornografica, se clatina si se prabuseste. Daca nu-l tii strans la piept s-ar putea sa-l pierzi.
Imi vine sa strang cartea de roman in brate si sa ma bucur ca o parte din mine incepe sa fie imuna la orice vibratie a acestui taram care se numeste cartierul rahova. nu, n-o sa scriu cu litere mari.

so, wrap your heart girl, having it is the closest you'll ever be to heaven:)

p.s. vecinii din blocul de vis-a-vis se cearta.
p.p.s saptamana trecuta a venit smurdul si politia in bloc, injunghiere la et.9. n-am reusit sa aflu mai multe. ar trebui sa-mi ciulesc urechile si sa adulmec ceva suspect, ca un procuror competent ce o sa fiu.

p.p.p.s I thank J.Legend, Chris Martin, Kanye,Tom Higgenson and Travis for taking care of my senses.

mi-e atat de dor sa scriu incat nu scriu pe care tasta sa apas prima. nu stiu ce sa scriu acum si ce sa las pentru mai tarziu. si prin simplul fapt ca spun asta, deja am scris si inca nu am scris nimic din ce voiam sa scriu.
?!
cred ca sunt putin obosita.

oricum, ma linisteste gandul ca o sa vina vara si nu o sa mai fie asa incomod si rece, psihic vorbind rece. ma deprima iarna. cu exceptia momentelor cand e iarna si port alb si ma simt luminoasa.

john legend ma inspira. il ador. e printre putinii oameni care au un rost.

sa aiba viata lunga si fericita cel care a inventat ciocolata cu nuci si miere.

mi s-a spus ca e groaznica. eu spun: it's what we've done with human nature. but besides this rather sad aspect, it's life after all. incep sa-mi placa copii. nu-i de bine

new one, huh?

deci am blog nou.deci l-am sters pe cel vechi. deci cuv deci nu are niciun rost aici dar simt nevoia sa concluzionez.
s-au cam dus pe apa sambetei toate posturile vechi, noptile pierdute, cafelele baute si gandurile scoase cu frica. nu stiu de ce l-am sters si nici n-as prea vrea sa ma gandesc acum

vreau Granita.

si vreau la meci, fir-ar sa fie de "galben albastru sunt culori frumoase..."

vreau racoare.

am cautat jumatate de ora un skin dragut, normal si non aiurea. fara succes. pana am destul timp sa investesc intr-un super-skin, ma limitez ca acest negru profund si plin de feminitate.